GK University - шаблон joomla Создание сайтов

Articole Mass - Media

Cum să ajutăm copilul să se adapteze la creșă/ grădiniță/ școală.  Recomandările d-nei psiholog Iulia Ghețu, de la Dorna Medical

Creșa/ grădinița/ școala este primul pas al copilului în colectivitate și adaptarea la un nou mediu. Grădinița nu este un simplu loc de joacă, ci spațiul în care începe procesul de socializare a copilului. Trecerea de la mediul familial la intrarea într-o colectivitate de copii și adulți necunoscuți presupune un efort de adaptare din partea copilului. Unii micuți se simt bine din prima clipă, se integrează rapid, și sunt bucuroși de compania celorlalți copii. Alții au nevoie însă de o perioadă de câteva zile/săptămâni/ luni să se acomodeze. Acomodarea depinde de mai mulți factori și poate fi facilitată de încurajarea părinților.

Copilul vostru încă plânge sau e supărat atunci când îl lăsați în sala de clasă? Micuții nu au încă dezvoltate mecanismele de a estima corect timpul și pot avea impresia că au fost abandonați.  Unul dintre specialiștii noștri vă oferă câteva recomandări pentru a gestiona eficient astfel de situații! D-na psiholog Iulia Ghețu, de la Dorna Medical, explică - într-un limbaj accesibil - ce înseamnă „anxietatea/ teama de separare” și ce ar trebui să facă un părinte pentru a-și ajuta copilul să se adapteze în colectivitate.

 

Când vine timpul ca piticul să meargă în colectivitate(creșă, grădiniță, clasa pregătitoare), părintele se simte vinovat că trebuie să lase copilul cu ochii plini de lacrimi.

Puteți încerca:

Un ritual din a vă lua ,,La revedere” Pa-pa-ul calm și scurt, dinainte de a ieși pe ușă, are nevoie să fie condimentat cu gesturi care sa devina obiceiuri. Pupați-vă ca eschimoșii, stabiliți un salut secret, cântați împreună o strofă dintr-un cântecel, dă-i un pupic în fiecare palmă, sau găsiți voi ceva. Copilul va simți intimitatea dintre voi și dedicarea ta în aceste momente, chiar dacă sunt scurte. Ritualul de despărțire îi hrănește micuțului nevoia de stabilitate, de consistență, de securitate.

Dă-i ceva de făcut! Ca tranziția să fie mai ușoară, oferă-i celui mic controlul asupra a ceva. Dă-i o ocupație, ceva care să îl implice și pe el în procesul despărțirii. Haide, ține tu ușa pentru mami, să iasă. / Închide tu ușa cu cheia după mami./ Dă tu fuga și stinge lumina la baie după ce pleacă mami, că din cauza grabei, mami o uită mereu aprinsa etc.

Sau, pentru copiii care încă se sperie când părăsești camera ca să mergi la baie: Ține tu telefonul lui mami până vine de la baie, ce zici?/ Uită-te tu la televizor cât se duce mama pe balcon să adune rufele, ca să îmi povestești ce pierd eu.

Când te simți util, senzația de abandon este mai puțin intensă. La un moment dat, gestul poate deveni obișnuință și poate face parte din ritualul de despărțire.

Ajută-l să înțeleagă timpul. La 2-3 ani, micuțul încă nu poate concepe intervalele temporale. Dar ar avea nevoie să fixeze cumva distanța până la care o să te revadă. Ajută-l, în funcție de reperele lui: Mami se întoarce după masa ta de prânz. / Când încep desenele tale preferate, mami este deja aproape de casă.

Repetiții. Altfel de repetiții, de data aceasta. Cineva spunea că drumul cel mai lung este cel de la urechi, la inimă. De aceea, repetă-i copilului, de fiecare dată când pleci, că îl iubești și că te vei întoarce. Repetă-i că te vei întoarce!

Când micuțul spune : „Mami, nu pleca!”, îl întrebăm: „Ce face mami, de fiecare dată când pleacă? Răspunsul liniștitor: „Mami se întoarce!”.

În continuare, specialista noastră explică despre așteptările copiilor în raport cu părinții, punctând faptul că fiecare micuț are un comportament de multe ori previzibil. Pentru a discuta despre anxietatea de separare ar fi de dorit să cunoaștem cele patru scopuri comune ale comportamentului copilului:

  1. Atenția (dorește să atragă atenția asupra sa)

,,Nu sunt în frunte dar cel puțin nu voi fi neobservat dacă pot obține atenție deosebită, importantă sau servicii din partea celorlalți”

Reacția părintelui la un  astfel de comportament al copilului ar putea fi: enervarea, iritarea, tinde să vadă copilul ca pe o sursă de enervare sau cel puțin consideră că îi fură prea mult din timpul său.Amintiți-vă că un copil care încearcă să atragă atenția asupra lui, este un copil care vrea recunoaștere.

  1. Puterea (dorește să câștige fiecare luptă pentru a-și dovedi existența)

,,Nu sunt tocmai învingător, dar cel puțin le pot arăta oamenilor că nu mă pot împiedica sau opri să fac ceea ce vreau eu sau să mă convingă să fac ce vor ei!”

Cum îl ajutăm să se schimbe ?

- Scoateți-vă din lupta de putere!

- Recunoașteți-vă limitele!

- Ați putea să-i spuneți ,,Știi X tu ai dreptate, nu te pot obliga să faci ceva, dar am nevoie de ajutorul tău, ai fi dispus să mă ajuți ?”

  1. Răzbunarea (pentru ceea ce am făcut/nu am făcut pentru el)

,,Oamenilor nu le pasă de mine, dar cel puțin pot face lucruri prin care să ripostez atunci când eu sunt rănit!”

Reacția părintelui la un astfel de comportament ar putea fi: se simte rănit, poate considera copilul rău sau extrem de dificil.

  1. Neputința (renunțarea la a demonstra lui și celorlalți că este capabil să reușească)

,,Nu voi fi în stare să fac față, dar cel puțin dacă nu fac nimic, poate mă vor lăsa în pace...”

Reacția părintelui la un astfel de comportament  al copilului ar putea fi : se simte neajutorat, este gata să renunțe.

Recomandarea este să folosiți limbajul încurajării:

,,Ai reușit!, Ai mult talent!, Grozav!, Poți să faci asta!, Merge bine!, Bună treabă!, Aplauze, Îmbrățișare, Ești creativ!, Foarte frumos din partea ta!, Sunt mândru de tine!, Grozav!, A fost distractiv!, Te-ai autodepășit!, Mulțumesc!,Felicitări!, Mulțumesc pentru că (stai jos, esti liniștit, ești atent…), Minunat!, Începe să arate drăguț!, Super! Bine gândit!, Apreciez ajutorul tău!”

 

La Dorna Medical, avem cei mai buni psihologi, specialiști care pot consilia atât copiii, cât și adulții.

Programări:
☎ 0330 100 427
☎ 0751 516 175
☎ 0751 191 445